Draga mama cu copii mici:

Dragă mamă cu copii mici:

Acest timp când copii mei erau mici a trecut mult prea repede pentru mine. Prețuiește fiecare minut. A face ucenici pentru Isus este cea mai mare bucurie și onoare din viața noastră. Are o importanță veșnică.

Supune-ți gândurile și emoțiile lui Isus (2 Corinteni 10:5) și El va fi credincios să-ți arate adevărul Său în toate lucrurile. Include-l pe Isus în TOT (mare și mic). Copii ne urmăresc și ei învață prin lucrurile cu care noi ne confruntăm în viață.

Proverbe 3:5-6 ne spune: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.”

Învață din greșeli și din necazuri. Învață să-ți ceri scuze repede. Copii nu au nevoie de o mamă perfectă. În schimb, ei trebuie să o vadă pe mami sprijinindu-se pe Isus. Să vadă cum El o transformă. Să vadă cum El lucrează în viața ei.

Lasă lucrurile mici deoparte. Iubește-i într-un mod puternic și profund dar stai ferm împotriva oricărui păcat.

Mai presus de orice: fii ascultător de Dumnezeu în toate lucrurile—indiferent de ce sau de cât te costă. Isus a spus că să-L iubești pe El cu toată inima, sufletul și mintea este cea mai mare poruncă și toate celelalte se bazează pe aceasta (Matei 22:36-40). Amintește-ți că Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să facă cel mai greu lucru pentru un părinte–I-a cerut să-l pună pe fiul lui pe altar. Dar Avraam a răspuns cu ascultare totală și rezultatul a fost binecuvântare.

Dumnezeu ne spune din nou și din nou în Cuvântul Său că El dorește ascultare mai mult decât sacrificiu.

În acele momente grele în viață, iată cum El m-a învățat să mă rog: „În credință și ascultare, am încredere în Tine, Doamne. Dă-mi înțelepciunea și inima Ta și condu-mă pe calea veșnicie. ” Îi cer, de asemenea, scripturi specifice cu care pot să mă rog pentru copii mei. Folosește-ți sabia!

În cele din urmă, ia-ți un „timp de mami” când simți că lucrurile sunt prea copleșitoare. Nu aștepta. Ori de câte ori era posibil, după-amiaza, i-am învățat pe copii mei să aibă „momente de liniște” (30-60 minute). Se așezau pe paturile lor cu o carte și eu mergeam să petrec ceva timp vorbind cu Dumnezeu. Uneori au ajuns să tragă un pui de somn iar eu m-am reîmprospătat mereu în Domnul. Acest lucru a ajutat mai ales în zilele mai grele. Nu putem controla ceea ce fac sau spun alții dar putem controla ceea ce facem și spunem noi.

 „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.  Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.  Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.” Matei 11:28-30

Shared by Coleen Jejeran, Petrosani, Romania

Published by Poiema Romania

Poiema: Creat de Dumnezeu. O capodoperă. Poemul pasionat al lui Dumnezeu. "Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele." Efeseni 2:10

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: