Ce înseamnă pentru mine să fiu misionară?

Mă numesc Alina Popa și împreună cu familia mea suntem misionari în Madagascar din octombrie 2018. Dumnezeu m-a binecuvântat cu un soț minunat și trei comori de fetițe: Eunice – 8 ani, Elisa – 5 ani și Eliana – 1,5 ani. La începutul căsniciei noastre, Dumnezeu a pus în inima mea dorința de a fi supusă și credincioasă soțului meu, de a învăța să fiu ajutorul potrivit pentru el și am văzut mereu cum Dumnezeu a onorat această decizie și ne-a binecuvântat foarte mult.

În anul 2017, soțul meu Florin a simțit chemarea din partea Lui Dumnezeu de a-i sluji Lui ca misionar, împreună cu familia. Când mi-a împărtășit acest gând, nu m-am speriat deloc ci i-am spus că dacă asta vrea Dumnezeu să facem, cu siguranță El va deschide ușile necesare și ne va confirma pas cu pas, iar eu sunt gata să îl urmez în orice loc. După o lună de zile în care am postit și ne-am rugat, am luat decizia de a merge ca misionari împreună cu întreaga familie, în Madagascar.

La început, au fost lângă noi oameni care ne susțineau în a asculta de Dumnezeu. Însă alții, tot din dragoste pentru noi, încercau să ne descurajeze să plecăm. Se gândeau cu îngrijorare și teamă la ce ni s-ar putea întampla într-o țară de lumea a 3-a, unde sistemul medical era la pământ, mai ales că fetița noastră Elisa fusese operata la inimă în februarie 2017. Dar am ales să îl urmăm pe Dumnezeu cu inima plină de pace și încredere deplină că El este același și în România și în Madagascar, că El ne va purta de grijă și ne va folosi cu putere pentru lărgirea Împărăției Lui.

Dar acum aș vrea să împărtășesc și altor femei, trăirile mele ca femeie misionară, felul în care am văzut eu personal lucrurile și ce m-a ajutat pe mine să cresc și să fiu biruitoare.

Ce înseamnă pentru mine să fiu misionară? Este o întrebare complexă ce are legătură cu fiecare domeniu al vieții mele, în întregime și în detaliu.

Să fiu misionară a însemnat pentru început să renunț la multe lucuri, precum la a fi aproape de toți cei dragi, a avea o biserică bună în care am fost deseori zidiți în credință, a fi aproape de prietenii noștri, accesul ușor la tot ce aveam nevoie pentru familia noastră în felul în care eram obisnuiți în România, siguranța unei case într-o zonă bună și multe altele. Dar binecuvântările care au urmat deciziei de a-l asculta pe Dumnezeu, au umplut orice gol din inima noastră. El a deschis zăgazurile cerului și niciodată nu am dus lipsă de resurse materiale.

Să fiu misionară, a însemnat să trec printr-un proces lung și dureros de șlefuire. A fost un timp prețios în care am învațat să depind 100% de Dumnezeu. Am venit pe câmpul de misiune crezând că prin tot ce știu deja sunt gata să fac o lucrare mare de care Tata să fie mândru. Dar am înțeles în timp că El vroia ca eu să mă concentrez în primul rând pe relația mea personală cu El. Dumnezeu vroia să mă transforme pe mine înainte să-i schimbe pe alții prin mine. Văd acum cum El a dărâmat multe preconcepții și întărituri din inima și mintea mea. Uneori, aș vrea ca Dumnezeu să lucreze mai repede. Dar El nu se grăbește. Are timpul Lui perfect pentru orice lucru și o îndelungă rabdare față de noi toți.

După ce am ajuns în Madagascar, m-am simțit singură într-o țară străină cu oameni necunoscuți cu pielea maronie, departe de cei dragi de acasă și de tot ce îmi era familiar. Dar eram cu scumpa mea familie, în voia Domnului ceea ce îmi dădea pace și siguranță în același timp. Atacurile celui rău au apărut repede, parcă pe neașteptate. Respingerea, împotrivirea și loviturile unor oameni, m-au făcut să mă apropiu cu disperare de Dumnezeu. Am început să fac eforturi să mă trezesc dimineața devreme ca să am părtășie cu Isus. El a devenit cel mai bun prieten al meu, sfătuitor, sursa mea de pace și de viață. În timp ce citeam din Biblie, Dumnezeu îmi vorbea, mă învăța cum să acționez sau să răspund în diferite situații iar în timp ce eu îmi descărcam lacrimile și inima, El mă umplea cu Duhul Lui, cu dragoste, puterea de a ierta și a iubi necondiționat.

Dumnezeu a folosit situațiile în care ne-am simțit respinși, jigniți și abandonați, ca să ne ajute să alergăm la cruce cu povara apăsătoare din inima noastră. Aici începe totul. Aici începe lucrarea de misiune. Nu când am avut impresia că suntem gata să facem lucuri mari prin vre-un fel de putere sau înțelepciune a noastră. În suferință și zdrobire, în lepădare de sine și renunțare la propriile ambiții, am înțeles că sunt doar un vas prin care las să curgă Viață și Putere înspre ceilalți. Nu este vorba deloc despre mine, ci despre Dumnezeu. Totul este despre El, prin El și pentru El.

„Oricine îşi lasă case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau copii, sau ogoare de dragul Numelui Meu, va primi de o sută de ori mai mult şi va moşteni viaţa veşnică.” Matei 19:29